Sabin Cutas

Despre Zona unica de plati in euro

Am sprijinit ieri, în plenul PE, propunerea de creare a unei pieţe interne a transferurilor de credit şi debit în euro, considerând că aceasta va aduce beneficii consumatorilor.

Mai jos găsiți textul integral al intervenției mele.

Susţin propunerea de creare a unei pieţe interne a serviciilor de plăţi în euro, aceasta urmând să faciliteze în mod considerabil sistemul pus la dispoziţia consumatorilor europeni, care vor putea folosi o singură metodă de plată şi un singur tip de cont pentru transferul de bani în cadrul UE. Această iniţiativă va spori eficienţa în executarea plăţilor transfrontaliere, transformând o piaţă europeană segmentată într-una unitară şi aducând beneficii economice. Comisia Europeană estimează că aceste beneficii s-ar putea ridica la miliarde de euro în termen de 6 ani, prin intermediul reducerii de costuri şi a sporirii concurenţei.

Salut de asemenea stabilirea unor termene limită pentru trecerea de la sistemele naţionale actuale la cel generalizat, astfel încât procesul de tranziţie să nu se prelungească în mod nejustificat. Am observat cum strategia iniţială adoptată de executivul european pentru transferul de credit, potrivit căreia tranziţia trebuia realizată de către sectorul privat într-un ritm flexibil, nu a dat rezultatele scontate. În februarie 2011, la doi ani şi jumatate după lansarea iniţiativei, numai 15,7% din totalul transferurilor de credit din zona euro erau efectuate prin sistemul european de plăţi.  

Totodată este necesară asigurarea protecţiei consumatorilor pe tot parcursul trecerii la noul sistem, de pildă prin realizarea de programe de informare la care sectorul bancar să fie obligat să contribuie în mod activ.

 



Leave a Reply

Better Tag Cloud